Te-ai obisnuit ca zi de zi sa-ti faci acelasi tip de machiaj, dar esti tentata sa incerci si altceva? Unul dintre cel mai bine cotati make-up artisti romani, Alex Radulescu, art director Kryolan, iti propune un machiaj usor de facut, potrivit atat pentru zi, cat si pentru seara. Alex iti arata pas cu pas cum se executa acest machiaj nu foarte sofisticat, dar de mare efect.
Este recomandat, in general, unei medii de varsta intre 16 si 30 de ani. Executarea lui dureaza aproximativ 15 minute, in functie de indemanarea persoanei care-l face. Atentie! Dupa fiecare aplicare, tenul trebuie demachiat inainte de culcare, cat si dimineata, inainte de a merge la lucru. Cele trei etape de curatare a tenului peste care nu trebuie sa sari sunt: demachierea, tonifierea si hidratarea. Pentru hidratare, se poate folosi fie o crema, fie o baza de machiaj. Inainte de executarea machiajului propriu-zis, s-a aplicat o baza de fond de ten (Ultrafoundation fluid, nuanta natural beige), un „brush-on concelear” (corector), iar apoi o pudra profesionala translucida. Pentru protectia bazei in timpul executarii machiajului, in zona ochilor s-a aplicat pudra deschisa la culoare, care, la final, este inlaturata. Indiferent daca se folosesc culori deschise sau inchise, trebuie folosita pudra pentru protejarea bazei.